CREDIT BROKER

Dorești să achiziționezi un imobil prin credit bancar dar nu știi care este cea mai bună variantă pentru tine?

 

Prin intermediul parteneriatelor noastre îți punem la dispoziție personal specializat care îți va oferi consultanță financiară pentru găsirea celei mai optime variante de creditare pentru tine.

 

Serviciile de consultanță financiară în vederea creditării sunt GRATUITE.

 

Brokerul de credite bancare, așa cum reglementează legea din România, intermediază procesul de creditare dintre clienți și instituțiile bancare și/sau non-bancare din portofoliul companiei de intermedieri credite la care brokerul este angajat sau deține o franciză.

Etica deontologică a brokerului de credite îl obligă pe acesta să pună întotdeauna și fără excepție interesele clientului său mai presus de cele ale companiei de care aparține sau ale terților.


Un broker de credite deține o serie de informații importante despre piață, fapt pentru care poate orienta clientul către o banca ce îi poate acorda împrumutul – iar asta, într-un timp cât mai scurt.
Unul dintre cele mai importante servicii oferite de un broker de credite constă în întocmirea unei oferte personalizate avantajoase, în urma analizei tuturor produselor de creditare de pe piață, bazate pe profilul clientului.

Totodata, un broker de credite  se va ocupa de întocmirea întregii documentații necesare dosarului de credit, depunerea acestuia la bancă și monitorizarea sa pe întregul proces de creditare. Brokerul de credit poate să obțină, în funcție de fiecare instituție bancară în parte, o dobândă preferențială, diminuarea comisioanelor bancare și chiar eliminarea în întregime a taxelor. Chiar și după aprobarea creditului, brokerul de credite te poate însoți la bancă pentru a te asigura că au fost îndeplinite condițiile de creditare stabilite inițial.

Astfel, aplicarea pentru un împrumut devine mai facilă cu ajutorul unui broker de credite și mai puțin consumatoare de timp.

  

Îți putem oferi următoarele soluții de finanțare: credite ipotecare, credite Noua Casă, credite de nevoi personale, credite pentru construcții, toate tipurile decredite IMM, soluții de refeinanțare, soluții de finanțare de tip leasing, credite auto, credite rapide și carduri de credit. 
Poți opta pentru un credit în lei, cu sau fără avans, cu dobândă fixă sau variabilă.

 

Activitatea brokerului de credite constă în: 

  • Identificarea ofertelor de creditare existente în piață, în funcție de profilul fiecărui client;
  • Realizarea ofertelor de credite și transmiterea acestora către client;;
  • Explicarea terminologiei financiar-bancare fiecărui client, astfel încât acesta să înțeleagă stadiul în care se află aplicația de credite;
  • Întocmirea și transmiterea dosarului de credit în analiză;
  • Monitorizarea și administrarea dosarului de credit în timpul analizei
  • Organizarea etapelor preliminare semnării contractului de credit
  • Prestarea serviciilor la un nivel înalt calitativ

 

Toate aceste servicii sunt gratuite, fără a se percepe vreo taxă pe parcursul analizei sau după obținerea finanțării.  

 

Contactează un CREDIT BROKER